Recenzie Rosu si negru de Stendhal

 “Rosu si negru”, monumentala carte a lui Stendhal este titlul ultimei lecturi personale. Despre aceasta carte, multi considera ca se incadreaza in specia romanelor de fictiune istorica, deoarece intreaga actiune a operei se contureaza in jurul unei perioade istorice care marcheaza intregul decurs al opereii. Daca stau bine si ma gandesc, acest lucru este cu totul adevarat, deoarece insusi Stendhal noteaza in completarea titlului operei sale: “Cronica anului 1830″. Daca veti avea curiozitatea sa cititi cartea veti vedea ca toata actiunea este tesuta in jurul acestui an cand, in Franta, are loc o revolutie in care restauratia este inlocuita cu valorile si principiile napoleoniene.

Cartea se deschide cu imaginea orasului Verrieres. Autorul prezinta, pe rand, toate persoanele, ajungand treptat la familia Sorel, care se ocupa cu prelucrarea lemnului. Julien, fiul cel mic al familiei este “timid ca o fetita”, acesta fiind bataia de joc a fratilor si a tovarasilor de joaca. Chiar si asa, Julien viseaza mereu la o cariera militara de succes, precum cea a lui Napoleon. Chiar daca armata este principalul sau tel, tanarul urmeaza lectii de latina, deoarece considera ca biserica este singura modalitate de a ajunge in varful ierarhiei sociale. Acesta isi duce viata plictisitoare pana cand, domnul de Renal,  primarul orasului,  se hotaraste sa il angajeze pe Julien ca pedagog al copiilor sai.

Astfel, baiatul, intra in lumea buna a societatii franceze. Ajuns in casa primarului, acesta face cunostinta cu sotia acestuia, singura persoana care gaseste in fiinta aceasta stinghera si rusinoasa ceva atractiv. Treptat, cei doi se apropie din ce in ce mai mult, ferindu-se insa de privirile celor din jur. Relatia celor doi dureaza pana cand principalul adversar al primarului afla despre relatia lor si ii trimite acestuia o scrisoare anonima. Julien este trimis la o scoala de preoti, unde este repede remarcat, fiind trimis ca secretar al marchizului de la Mole, care locuia la Paris.

Julien nu reuseste sa se integreze in societatea pariziana. In casa marchizului, tanarul se deprinde cu viata aristocratiei franceze, cu balurile si cu dineurile mondene, ajungand sa creasca rapid in ochii oamenilor de baza care frecventau lumea buna. Marchizul ii ofera in administrare domeniile sale din Franta si Anglia, trimitandu-l pe Julien in toata Europa cu diferite sarcini. Cu gandul tot la doaman de Renal, Julien se indragosteste de Matilda, fata marchizului, pe care o lasa insarcinata.

Cu toate ca Julien era mana dreapta a acestuia, marchizul nici nu vrea sa auda de familia pe care fata sa ar putea-o intemeia cu Julien, marchizul planuind sa isi casatoreasca fata cu fiul unui important conte. Chiar si asa, pentru a spala onoarea familiei, marchizul il inobileaza pe Julien si ii doneaza importante posesiuni si o buna parte din avere. In acest mod Julien dobandeste statutul social pentru care se luptase de atata vreme. In scurt timp, influentata de cei din jurul ei, doaman de Renal ii trimtie o scrisoare marchizului prin care il anunta ca Julien este un impostor care urmareste averea acestuia. In urmatoarea zi, Julien, revine in Verierres si incearca sa o asasineze pe femeie, dar nu reuseste decat sa o raneasca la umar. Ce se intampla in functul culminant al romanului si cum se sfarseste acesta, va las sa aflati singuri. 

Cartea este monumentala atat prin actiune, cat mai ales prin modalitatea de construire a personajelor. Fiind un roman realist, Stendhal creaza adevarate tipologii umane. In fapt, actiunea urmareste exclusiv destinul tanarului Julien, care porneste de la munca grea de chiristigiu si doreste in permanenta sa isi depaseasca conditia sociala. Toate acestea reuseste sa le faca cu foarte multa stapanire de sine, folosindu-se abil de toate oportunitatile care ii apar in cale.

Julien se dovedeste a fi un foarte bun cunoscator al caracterului uman, fiind mereu cu un pas inaintea tuturor, reusind sa anticipeze miscarile pe care le vor face cei din jurul sau. Pana la urma, nu il putem cataloga pe Julien drept un impostor sau o persoana care vrea sa muste mana care l-a hranit. Tanarul duce un razboi nu cu lumea in care traieste si care il desconsidera pentru originile sale umile, ci cu propria persoana. Finalul romanului este important doar pentru actiunea acestuia, deoarece personajul isi incheia misiunea impacat cu gandul ca a realizat in doar cativa ani ceea ce altii nu au realizat intr-o viata de om.

La final, cele mai interesante citate:

  1. In veacul in care traiesti, trebuie mereu sa faci exact invers decat asteapta ceilalti sa faci.
  2. Una din trasaturile adevaratei inteligente este sa nu iti lasi gandurile sa se abata pe fagasul umblat de oamenii comuni.
  3. Fiecare pentru el in acest desert al egoismului, care se numeste viata!
  4. Orice judecata buna jigneste.
  5. Ipocrizia pentru a fi utila trebuie sa se ascunda.
  6. La caracterele indraznete si mandre nu este decat un pas intre mania impotriva lor si inversunarea impotriva celorlalti.
  7. Pe omul care aduce originalitate si energie in replicile sale, dvs il numiti cinic.
  8. Un roman e ca o oglinda purtata de-a lungul unui drum larg. El va rasfrange cand azurul cerurilor, cand noroiul din baltoace.
  9. Sa judeci viata cu ajutorul imaginatiei este o greseala a omului superior.
You are not authorized to see this part
Please, insert a valid App IDotherwise your plugin won't work.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>