web analytics

In Alecsandri, se iubeste romaneste

Facem noi astia din Alecsandri ce facem ca, periodic, holul central al colegiului devine gazda unor activitati si proiecte de impact atat la nivelul colegiului, cat si la nivel local. Asa s-a intamplat si astazi cand, cu ocazia sarbatoririi Dragobetelor, holul central al liceului s-a umplut de elevii si profesorii care au luat parte la proiectul cultural “Dragobetele saruta fetele”, despre care v-am vorbit si aici.

Printre participantii la eveniment, in sala s-au mai aflat si Gheorghe Antochi, Deputat in Parlamentul Romaniei, respectiv Dumitru Braneanu, vicepresedinte al Consiliului Judetean Bacau.

Partea cea mai interesanta a activitatii a fost constituita din cele doua concursuri, primul dedicat cuplurilor, in cadrul caruia, indragostitii, au fost nevoiti sa faca fata unor intrebari capcana. De intrebari nu au scapat nici participantii la cel de-al doilea concurs, doar ca, de aceasta data, acestia au trebuit sa raspunda unor intrebari privitoare la semnificatia zilei de Dragobete.

Sincer sa fiu, vazand atmosfera creata astazi in liceul meu, m-am simtit mai mandru ca niciodata ca sunt elev al Colegiului National “Vasile Alecsandri” Bacau. Mai mult decat atat, acest sentiment este sporit de faptul ca, prin activitatea mea, imi aduc contributia la crearea acestei stari de spirit si, in fond, la cresterea prestigiului acestui colegiu.

Related posts:

  1. De ce sa dai admiterea in Colegiul National "Vasile Alecsandri" Bacau
  2. Alecsandri, Vranceanu sau Ferdinand…?
  3. Gagarin sarbatorit la Colegiul National "Vasile Alecsandri" Bacau
  4. Start in forta pentru Colegiul “Vasile Alecsandri” Bacau
  5. La Alecsandri, “cine are carte are parte!”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>